În cât timp apar rezultatele în urma promovării online a unei afaceri?
O întrebare des adresată de către clienții cu care urmează să colaborăm este:
“În cât timp apar primele rezultate după ce începem campaniile de promovare plătită?”
Deci, dacă ai o afacere, în mod special una care oferă servicii către persoane fizice, e foarte probabil să te ajute informațiile din acest articol, în momentul în care vrei să începi o colaborare cu o agenție de marketing digital, sau în cazul în care vrei să îți promovezi afacerea pe cont propriu.
Apropo, dacă îți este mai ușor, am explicat totul și într-o variantă video a acestui articol de blog. Poți accesa video-ul mai jos:
În primul rând aș vrea să discutăm despre care este mindset-ul corect atunci când începi niște campanii de de marketing digital, astfel încât să nu ai așteptări false.
Trebuie să înțelegem că marketing-ul este o componentă destul de importantă în cadrul unei afaceri online și are rolul de a expune acea afacere, dar cel mai important, de a vorbi pe limbajul clientului, astfel încât să îl facă să înțeleagă că problema pe care el o are poate fi rezolvată prin serviciul pe care afacerea ta îl oferă.
Și aici trebuie să discutăm despre faptul că marketing-ul nu garantează succesul unei afaceri, dar îl influențează foarte mult, pentru că poate expune, prin modurile sale, ceea ce poate să ofere afacerea ta publicului larg prin diferite metode sau canale de promovare.
Marketing-ul poate fi de mai multe feluri, poate fi marketing offline, să zicem bannere pe panouri stradale, reclame la radio, poate fi marketing online, care la fel, se împarte în mai multe categorii: poate fi promovare organică, poți să faci SEO sau poți să faci promovare plătită, precum Google Ads, Facebook Ads, Instagram Ads, etc.
Sunt mult mai multe lucruri de luat în calcul și trebuie să identifici care este acel canal de promovare care pentru tine funcționează foarte bine.
Mai departe, o agenție de promovare online la care urmează să apelezi sau cu care lucrezi deja nu va face niciodată lumină în afacerea ta, mai ales dacă business-ul tău este dezorganizat pe alte planuri.
Poate în această situație ai nevoie de un consultant de business și nu neapărat de o agenție de promovare.
Ar fi indicat mai întâi să ai pusă la punct fundația afacerii, de la proceduri, de la modul în care se efectuează lucrurile pe partea operațională, de la modul în care persoana responsabilă, preia clientul care ajunge pentru prima oară în locația ta în afacerea ta până la modul în care i se prestează serviciul respectiv.
Si mai important este modul în care se face up-sell către alte servicii pentru a crește valoarea acelui client pe termen mediu și lung.
Agenția de promovare online poate oferi garanții?
Am mai fost întrebați de-a lungul timpului ce garanții oferim.
Ideea de bază este că o agenție de promovare online nu îți poate oferi o garanție concretă atunci când vii la ea să îți promovezi serviciile pe care tu le oferi.
Pentru că succesul unor campanii depinde de foarte mulți factori, vom discuta imediat.
Ca să dau și un exemplu, platformele pe care noi rulăm reclame nu sunt deținute de noi, iar algoritmul este cel care dictează momentul respectiv și noi nu putem să controlăm aceste lucruri.
Dacă o firmă de promovare online nu îți poate oferi o anumită garanție, iată ce îți poate furniza în schimb:
- Sudii de caz: documentarea unor campanii de promovare plătită, prin care ei au reușit să ajungă la anumite rezultate. Îți pot prezenta acel proces pe care l-au implementat la o afacere similară cu afacerea pe care o ai tu;
- Testimoniale: poți solicita testimoniale scrise sau sub formă video de la clienții cu care au colaborat, astfel încât să ți dai seama că au experiență în promovarea unor business-uri similare cu cel pe care îl ai tu;
- Prezentarea unui plan foarte bine structurat, pe baza experienței pe care ei o au în promovarea afacerilor similare cu cea pe care o ai tu și care să vizeze niște obiective cuantificabile pe care le-ai stabilit de comun acord de la începutul colaborării.
Factori care influențează succesul unor campanii de promovare online
Comportamentul oamenilor
Nu stă în puterea agenției de promovare online să dicteze oamenilor, care văd reclama, să completeze un formular de contact sau să te contacteze pentru a obține o anumită ofertă sau pentru a apela la serviciile tale.
Acest lucru stă mai mult în comportamentul utilizatorilor.
Bineînțeles că este de datoria acelei firme de promovare să expună foarte corect și coerent mesajul de marketing în fața publicului țintă, să facă acele mesaje pe baza avatarului de client, ca totul să fie foarte bine închegat în tot acest proces de promovare online.
Poziționarea afacerii
Vorbim despre localitate, despre competiția din zona respectivă, de nivelul de educație al persoanelor care se află în acea zonă și cum percep serviciile respective.
Ca să dau un exemplu, sunt anumite zone din țară în care oamenii poate că nu sunt educați cu privire la un anumit serviciu pe care afacerea ta îl oferă.
Poate este un serviciu mai nou, mai inovativ pe piața respectivă, iar dacă vii cu o campanie cu acel serviciu, e posibil să nu funcționeze, pentru că oamenii nu vor reacționa la el, din cauza unor reticențe pe care ei le au.
Poate că în acea situație ar fi o idee bună să te orientezi către un alt serviciu care este destul de cunoscut ca o soluție validată pentru anumite probleme pe care le au oamenii.
Sau poate că este nevoie să investești un buget suplimentar pentru a face educație pe acest serviciu, pentru a le prezenta oamenilor de ce ar fi bine să apeleze la acel serviciu.
Sezonalitatea
Sunt anumite servicii care se promovează optim și aduc rezultate înainte de un anumit anotimp, să zicem înainte de venirea verii. Sunt alte servicii care au mai multă tracțiune în piață după ce se finalizează vara, și așa mai departe.
Trebuie să ții cont aici de avatarul de client și să te uiți în spate la experiența pe care ai avut-o cu alte campanii și care știi că au adus rezultate în anumite perioade.
Aici ți-aș recomanda să faci un calendar în funcție de serviciile pe care le ai și să marchezi pe acel calendar lunile optime în care ar trebui să promovezi un anumit serviciu, astfel încât să ai o privire de ansamblu pe întreg anul calendaristic.
Competiție & politica de prețuri
Nu ți-aș recomanda să intri într-o competiție bazată pe cine are prețul mai mic, pentru că e posibil să atragi clienți care să nu fie neapărat potriviți pentru tine pe termen mediu și lung.
Ți-aș recomanda să scoți în evidență poate alte atuuri pe care le ai: poate calitatea serviciilor, personalul care este instruit și are mai multă expertiză în prestarea acelui serviciu, aparatura care este mai performantă, poate locația care arată mai bine sau poate că sunt niște condiții igienice mult mai satisfăcătoare acolo, lucruri de genul ăsta, astfel încât să nu intri în bătălia prețurilor cu o altă afacere competitoare.
Afacere recent lansată vs. afacere cu vechime
Să zicem că reprezinți o afacere nouă, recent lansată și vrei să o promovezi în online.
Este foarte bine să ai în calcul următorul lucru, și anume că un business la început de drum poate obține rezultate din promovarea online mult mai greu decât o afacere care are deja vechime în piață de câțiva ani și pe care oamenii au început să o cunoască.
O afacere cu vechime în piață a fost văzută de oameni, poate ca a mai fost promovată în trecut, cumva și-a creat un nume în piața locală.
În schimb, o afacere nouă nu are un branding stabilit, nu are o audiență formată și trebuie să ai puțină răbdare la început și, bineînțeles.
Este clar că trebuie să investești un buget mai mare la începutul afacerii pentru a-ți promova serviciile, astfel încât să îți crești notorietatea pe plan local.
Vechimea conturilor de publicitate
Trebuie să înțelegem că platformele de promovare au la bază Machine Learning, și anume un proces bazat pe inteligența artificială prin care platformele știu cărui public să adreseze campania ta, astfel încât să obții rezultatele pe care tu ți le dorești, pe baza configurării pe care ai făcut o în acea campanie.
Ca să dau un exemplu mai concret, dacă tu îți dorești să obții mai multe conversii și aici ne referim la completări de formular pe website sau poate click-uri pe numărul de telefon, tu vei selecta un obiectiv specific în realizarea acelei campanii, iar platformele de promovare online vor distribui acea reclamă către persoane predispuse să facă acea acțiune de conversie.
Ideea de bază este că: dacă tu ai un cont de publicitate nou, care nu a mai rulat campanii până în acel moment, algoritmului îi va fi destul de dificil să găsească publicul încă de la început.
El trebuie să treacă printr o etapă de colectare de date, pentru că la începutul contului tu asta faci de fapt: investești bani în reclamele respective ca să colectezi date, ca să antrenezi contul de publicitate online, să îți livreze pe termen mediu și lung rezultate.
Ideea la care voiam să ajung este că în timp, după ce contul tău are suficiente date și după ce s-a investit un buget suficient, este posibil să aducă pe viitor rezultate la costuri mai bune și într-un timp mult mai scurt de la pornirea unei campanii de promovare online.
Deci, în cât timp se văd rezultatele în urma unor campanii de promovare plătită?
Acum răspunsul este că nu există neapărat un termen fix și că depinde de specificul afacerii, de politica de prețuri, de competiție, de cât de solicitat este serviciul în piață și așa mai departe.
Aș putea să dau niște exemple din cadrul experienței pe care noi o avem.
Au fost afaceri pe care noi le am preluat pentru a le promova în mediul online, afaceri care aveau branding bine făcut de la început, oamenii știau de existența acelor afaceri și de serviciile pe care ei le ofereau.
În acest caz, prin intermediul campaniilor pe care le-am implementat, am reușit să amplificăm acel proces și să obținem să obținem mult mai repede un număr ridicat de clienți potențiali (persoane care intrau pe site și completau un anumit formular sau apeluri telefonice), in termen de câteva săptămâni.
Deci, după cum îți spuneam, contează foarte mult cât de bine este poziționată în momentul actual afacerea ta.
Pe de altă parte, am intrat în diferite colaborări cu afaceri care nu aveau un branding realizat așa cum trebuie.
Să zicem că erau afaceri care existau, aveau activitate, aveau clienți mai mult din recomandări, dar în mediul online ei nu faceau promovare deloc până în momentul de față.
Ei bine, acolo putem spune că a durat poate ceva mai mult până să obținem aceleași rezultate pe care la afacerile de mai devreme le-am obținut în câteva saptamani.
Vorbim de ordinul lunilor, să spunem trei, patru, cinci luni în care a fost nevoie să facem puțin brand awareness în jurul acelor afaceri ca să câștigăm încrederea oamenilor, să facem un plan de conținut atât pe partea organică, dar și pe partea plătită, astfel încât să afișăm puțină transparență din cadrul afacerii respective și să educăm piața.
Abia ulterior, am reușit să implementăm campanii cu scop de generare de leaduri și atunci rezultatele s-au văzut mai bine.
Ca să rezum pe bază experienței, aș putea spune că un termen sănătos în care business-ul tău ar putea vedea rezultate concrete de creștere în numărul clienților potențiali, ar fi cuprins între 3 luni si 12 luni, în funcție de toți factorii pe care i-am enumerat anterior.
Nu excludem posibilitatea de a vedea rezultate concrete și după doar 2 săptămâni de la pornirea primelor campanii, dar să ținem cont de toți factorii enumerați.
Este în funcție și de bugetul alocat, de competiție, ceea ce promovezi sau cum promovezi.
De exemplu, daca vrei să promovezi oferte promoționale pentru serviciile tale, e posibil să vezi rezultate într-un timp scurt.
Dar dacă vrei să promovezi serviciile tale fără oferte, doar prin prisma beneficiilor pe care le oferă ele, dar și tu ca business, atunci procesul ăsta este un pic mai îndelungat.
Un alt lucru pe care ar trebui să îl ai în vedere atunci când urmează să îți promovezi afacerea în online este că un potențial client nu va lua o decizie instant în momentul în care va interacționa cu reclama ta.
Statistic vorbind, știm că un client potențial are nevoie de minim 7 contacte sau interacțiuni cu o anumită afacere sau un anumit serviciu pentru a lua o decizie.
Bineînțeles, asta se aplică dacă vorbim de un client potențial calificat și dacă chiar are nevoie de acea soluție pe care o oferă afacerea ta.
Și aici revenim la motivul pentru care noi, în cadrul agenției, promovăm afacerile într un mod structurat, pe baza unui funnel de reclame prin care încercăm să trecem potențialii clienți prin diferite stadii de conștientizare, adică încercăm să transformăm persoanele care nu au mai auzit până în acest moment de tine în clienți potențiali și calificați.
Bun, cam asta a fost.
Sper că te au ajutat informațiile pe care ți le-am prezentat.
Dacă vrei să producem și mai mult conținut util în zona ta de digital marketing, de promovare online a afacerilor, ne-ar ajuta să ne urmărești în canalele noastre, în social media pentru a fi la curent cu ce urmează.
Până atunci, îți doresc numai bine și spor în toate! Te salut!